Fostul primar al municipiului Constanţa Radu Mazăre a fost condamnat la patru ani de închisoare cu suspendare în dosarul în care este acuzat de retrocedarea ilegală a unor terenuri. 

Decizia nu e definitivă.

Pe 28 octombrie 2008, Radu Mazăre a fost trimis în judecată de procurorii DNA, alături de alte 36 de persoane, în legătură cu restituirea şi atribuirea nelegală a unor întinse suprafeţe de teren intravilan din Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză.

"Astfel, patrimoniul public a fost deposedat de mari suprafeţe de teren intravilan, în valoare de 114 milioane euro. (...) În mod legal, a fost revendicată suprafaţa de 309.549 mp, cei îndreptăţiţi beneficiind de restituiri şi atribuiri în suprafaţă cu puţin mai mare decât jumătate din cea revendicată, în vreme ce restituirile şi atribuirile ilegale au afectat terenuri cu o întindere de trei ori mai mare decât cea revendicată - aproape un milion de metri pătraţi", susţin anchetatorii.

Procurorii anticorupţie precizează că au fost restituite porţiuni de plajă şi faleză care, potrivit Constituţiei şi legilor în vigoare, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice, "adică nu pot ajunge sub nicio formă în proprietatea vreunei persoane fizice sau juridice".

Conform DNA, prin faptele săvârşite de cei 37 de inculpaţi în această cauză s-ar fi cauzat un prejudiciu în valoare de aproximativ 114 milioane euro, dintre care 77,77 milioane euro reprezintă prejudiciu în dauna statului şi 36,16 milioane euro, prejudiciu în dauna municipiului Constanţa.