Poliţiştii de la Imigrări au depistat peste 440 de cetăţeni străini care nu au respectat prevederile legale privind intrarea şi şederea pe teritoriul României, în urma acţiunilor derulate la nivel naţional, în luna iunie, fiind date peste 670 de amenzi în valoare de aproape 400.000 de lei
Potrivit Inspectoratului General pentru Imigrări, pe parcursul lunii iunie poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări au depistat 297 de străini care nu au respectat prevederile legale privind şederea pe teritoriul României, cei mai mulţi în Bucureşti şi în judeţele Cluj şi Constanţa. De asemenea, au fost preluaţi de la alte structuri 146 de străini pentru aplicarea măsurilor din domeniul de competenţă.
Poliţiştii au emis 258 de documente administrative (decizii de returnare şi comunicări de părăsire) în cazul cetăţenilor străini care nu mai îndeplineau condiţiile de şedere pe teritoriul României, prin care au fost obligaţi să părăsească ţara noastră.
De asemenea, au fost organizate misiuni de îndepărtare sub escortă, până la frontieră sau în ţara de origine, pentru 39 de persoane, iar pentru 28 au fost întocmite documente necesare în vederea luării în custodie publică până la returnarea de pe teritoriul României.
În cadrul acţiunilor, poliţiştii au dat cetăţenilor străini care nu au respectat legislaţia în domeniul migraţiei 600 de avertismente şi amenenzi, în valoare totală de aproape 400.000 de lei.
Tot în aceeaşi perioadă, poliţiştii au verificat mai multe societăţi comerciale şi au dat 45 de sancţiuni contravenţionale reprezentanţilor pentru nerespectarea prevederilor privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României, în valoare de peste 270.000 de lei.
Poliţiştii precizează că în luna iunie a fost acordat azil pentru 292 de persoane, care au depus cereri de acordare a unei forme de protecţie internaţională, cei mai mulţi provenind din Irak şi Siria.
Peste 400 de cetăţeni străini depistaţi în situaţii ilegale în luna iunie de către poliţiştii de la Imigrări
6 iulie 2017
(88 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Fiica lui Duicu a fost prinsă copiind la Bac. Un poliţist, agresat de mama elevei
(4 iulie 2015)
57 vizualizări
Ninsoare abundentă la munte
(26 noiembrie 2013)
72 vizualizări
Traficul pe centura de vest a Ploieştiului, blocat din cauza unui accident cu trei autovehicule, reluat pe un sens
(10 februarie 2017)
39 vizualizări
Italian urmărit internaţional pentru trafic ilegal cu stupefiante, prins la Tulcea
(5 aprilie 2015)
27 vizualizări
Preşedintele CJ Constanţa, Nicuşor Constatinescu, surprins la o terasă din New York
(17 iulie 2014)
59 vizualizări
Ultima maşină implicată în accidentul de pe A2 a rămas cu kilometrajul blocat la 118 km/h
(6 noiembrie 2016)
53 vizualizări
Pistolarul din cartierul Militari s-a predat
(24 noiembrie 2013)
124 vizualizări
Casă distrusă şi un bărbat rănit grav, din cauza unei explozii
(6 septembrie 2013)
45 vizualizări
Anchetă la Penitenciarul Galaţi, după moartea unui deţinut
(27 martie 2015)
109 vizualizări
Adrian Sârbu rămâne în arest preventiv
(8 mai 2015)
53 vizualizări
Belgienii anulează festivităţile de Revelion la Bruxelles de teama teroriştilor
(31 decembrie 2015)
38 vizualizări
Cel puţin 12 morţi şi 48 de răniţi după ce un camion a intrat în mulţime la un târg de Crăciun din Berlin
(20 decembrie 2016)
53 vizualizări
Navele de război ruseşti au primit acces în porturile Ciprului
(26 februarie 2015)
36 vizualizări
Croaţia are un nou preşedinte. Kolinda Grabar-Kitarovici, prima femeie care ocupă această funcţie
(12 ianuarie 2015)
48 vizualizări
Comisia juridică a aprobat noile cereri de urmărire penală şi arest preventiv pentru Udrea
(18 februarie 2015)
41 vizualizări
Primele zboruri-test reuşite pentru un avion ”invizibil”
(6 februarie 2014)
48 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026

























