Fostul preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal (FRF) Mircea Sandu s-a prezentat, marţi dimineaţă, la Direcţia Naţională Anticorupţie.

Mircea Sandu a ajuns la DNA în jurul orei 10.30, el fiind însoţit de avocat.

Fostul preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal (FRF) Mircea Sandu a fost achitat, săptămâna trecută, alături de fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) Dumitru Dragomir, de către magistraţii Curţii de Apel Bucureşti, în dosarul excluderii din FRF a clubului FC Universitatea Craiova, patronat de Adrian Mititelu.

Decizia este definitivă.

În 13 iunie 2016, Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir fuseseră condamnaţi la câte trei ani de închisoare cu suspendare şi obligaţi să plătească fiecare 80.000 de lei amendă penală.

În acest dosar, Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir au fost trimişi în judecată de către procurorii anticorupţie în iunie 2013, fiind acuzaţi de abuz în serviciu, folosirea influenţei ori autorităţii pentru a obţine pentru sine sau pentru altul bani, bunuri sau foloase necuvenite şi sustragere de sub sechestru. De asemenea, FRF şi LPF sunt acuzate de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi sustragere de sub sechestru.