Meteorologii au emis, sâmbătă, o atenţionare Cod galben de ploi abundente, valabilă până duminică dimineaţă în şase judeţe din zona Moldovei.
Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), în intervalul 13 mai, ora 16:00 — 14 mai, ora 10:00, în judeţele Suceava, Neamţ, Bacău, Botoşani, Iaşi şi Vaslui va ploua abundent şi se vor acumula cantităţi de apă de peste 30 l/mp, iar pe arii restrânse de 60 — 70 l/mp.
Pe de altă parte, specialiştii ANM au restrâns zonele în care va fi valabilă informarea meteo de instabilitate atmosferică. Astfel, începând din 13 mai, ora 11:00 şi până pe 14 mai, ora 21:00, în cea mai mare parte a ţării vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie.
De asemenea, pe arii restrânse se vor semnala căderi de grindină, iar pentru scurte perioade de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă care vor depăşi 15 — 20 l/mp şi izolat 40 — 50 l/mp.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, ANM va actualiza informările şi atenţionările emise.
Cod galben de ploi abundente în şase judeţe din zona Moldovei, până duminică dimineaţă
13 mai 2017
- citeşte totul despre:
- meteorologi,
- cod galben,
- moldova,
- ploi,
- judete
(51 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Bărbat condamnat în dosarul grupării Sportivilor, scos din închisoare şi extrădat în Austria
(15 noiembrie 2014)
149 vizualizări
Vulcanul Villarica a erupt în sudul Chile. Mii de persoane au fost evacuate
(4 martie 2015)
41 vizualizări
Fidel Castro este la înălţimea lui Marx, Lenin, Stalin sau El Che, potrivit comuniştilor ruşi
(26 noiembrie 2016)
57 vizualizări
Italian suspectat că face parte dintr-o reţea de trafic de droguri de mare risc, prins la Ploieşti
(18 august 2015)
40 vizualizări
Trei muncitori români, răniţi în urma prăbuşirii unui pod peste o autostradă în Italia
(10 martie 2017)
33 vizualizări
Protestatarii de la Pungeşti şi greva foamei
(27 decembrie 2013)
51 vizualizări
Doi români acuzaţi că au accesat ilegal computere conectate la camere de supraveghere din Washington, reţinuţi la Bucureşti în vederea extrădării
(29 decembrie 2017)
50 vizualizări
ANM: Informare meteo de ploi abundente
(9 ianuarie 2016)
72 vizualizări
Numărul copiilor internaţi în spitalele din Argeş a crescut
(6 martie 2016)
43 vizualizări
Francezii sabotează zborurile germane
(26 decembrie 2013)
63 vizualizări
Accident pe A2, un camion răsturnat
(29 septembrie 2016)
37 vizualizări
Un militar român a murit în Afganistan
(30 martie 2014)
116 vizualizări
Zece persoane acuzate de trafic de droguri, reţinute în urma unor percheziţii în Bacău
(30 iulie 2015)
95 vizualizări
Tren deraiat la New York
(1 decembrie 2013)
54 vizualizări
Zeci de presupuşi membri ai Statului Islamic, arestaţi în Turcia
(24 ianuarie 2016)
30 vizualizări
Voluntari la Ariceştii Rahtivani
(29 septembrie 2013)
210 vizualizări
Închisoare cu suspendare pentru deputatul UDMR Marko Attila
(26 noiembrie 2014)
36 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026

























