Sute de muncitori au fost forţaţi să se adăpostească, după prăbuşirea unui tunel la o fostă instalaţie de finisare a plutoniului deosebit de periculoasă din statul american Washington. Potrivit primelor informaţii, mai multe materiale radioactive erau depozitate în respectivul tunel, inclusiv trenurile folosite pentru transportarea deşeurilor nucleare, relatează The Independent.

Un manager le-a transmis angajaţilor să închidă sistemele de ventilaţie din clădiri, precum şi să se abţină de la consumat alimente după prăbuşirea tunelului din localitatea Hanford.

Mai mulţi muncitori au fost deja evacuaţi, în vreme ce altora li s-a cerut să se adăpostească.

Departamentul Energiei a activat Centrul pentru Operaţiuni de Urgenţă, întrucât există îngrijorări serioase cu privire la ”surparea solului, care acoperă un tunel feroviar din apropierea unei foste instalaţii chimice de prelucrare a plutoniului, tunel care conţinea materiale contaminate”.

Respectivul tunel surpat aparţine de o fostă instalaţie pentru finisarea plutoniului, folosită în urmă cu şapte decenii pentru dezvoltarea arsenalului nuclear al Statelor Unite.

O firmă privată a câştigat recent o licitaţie în valoare de 110 miliarde de dolari pentru a curăţa 212 milioane de litri de deşeuri chimice şi nucleare depozitate în până la 177 de rezervoare subterane din Hanford.

De asemenea, au existat îngrijorări că mai multe rezervoare ar scurgr vapori radioactivi şi toxici. Un număr de 61 de muncitori au fost expuşi la aceşti vapori doar anul trecut, iar experţii susţin că este vorba de cea mai toxică instalaţie din America.