Provincia canadiană Quebec este practic sub ape. Sunt cele mai grave inundaţii din ultimii zeci de ani. A fost decretată starea de urgenţă, inclusiv la Montreal. Autorităţile au trecut la evacuarea forţată a localnicilor, iar Guvernul Trudeau a cerut ajutorul armatei.
Singurul vehicul care mai poate fi folosit în regiunea Gatineau din vestul provinciei Quebec este barca. A stat ploaia, aşa că oamenii încearcă disperaţi să-şi apere locuinţele. Ridică diguri în jurul caselor şi se roagă la Dumnezeu să nu mai plouă. Îşi spun speranţa în militarii trimişi să ajute în zonele calamitate.
"E prea târziu. Au venit prea târziu şi nici măcar nu i-au trimis ca să-i ajute pe cei care încă îşi mai pot salva casele".
Oamenii nu vor să plece chiar dacă au fost somaţi să o facă. Pentru unii, casa reprezintă mai mult decât o locuinţă, e viaţa lor.
Sunt mii de case inundate. Guvernul a trimis peste o mie de militari ca să ajute acolo unde se mai poate face ceva.
Şi situaţia nu pare să se îmbunătăţească, pentru că meteorologii au anunţat din nou ploi în următoarele 48 de ore.