Omul de afaceri clujean Rareş Criste este audiat la DNA, el fiind acuzat că a încercat să mituiască mai mulţi oficiali, suma totală a mitei ajungând la 1,4 milioane euro.

Omul de afaceri Rareş Criste - administrator al firmei pentru care, potrivit procurorilor anticorupţie, se negocia cumpărarea de energie ieftină de la Hidroelectrica, a fost chemat la sediul DNA, pentru a fi audiat în dosarul de mită în care au fost arestaţi Eugen Brădean şi Ioan Mihăilă. Criste, administrator al firmei Energon Power & Gas din Cluj, a fost citat să se prezinte în faţa anchetatorilor, DNA neprecizând, până în acest moment, dacă acesta are vreo calitate în dosar. Tribunalul Bucureşti a decis în 24 octombrie, la propunerea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), arestarea preventivă pentru 29 de zile a lui Eugen Brădean, director de trading la Hidroelectrica şi a lui Ioan Mihăilă, fost membru în Consiliul de Supraveghere al companiei şi fost consilier al ministrului Constantin Niţă, în dosarul de mită privind vânzarea de energie.