Principalul suspect în cazul uciderii unei tinere de 24 de ani şi rănirii unui alt bărbat a fost prins, sâmbătă după-amiază, într-un apartament din Oradea, unde anchetatorii au intrat cu mandat de percheziţie. Potrivit unor surse judiciare, în momentul în care anchetatorii au intrat în apartament, Adrian Hladii a sărit pe geam, de la etajul al patrulea, el fiind dus la spital.
Potrivit surselor citate, anchetatorii au făcut şi zilele trecute vertificări în acel apartament, dar atunci Adrian Hladii nu era acolo
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bihor, Alina Dinu, a declarat, sâmbătă, pentru News.ro, că Adrian Hladii, suspectul în cazul uciderii tinerei de 24 de ani şi rănirii unui alt bărbat, a fost prins de către poliţişti într-un apartament din Oradea, unde se ascundea.
Dinu a spus că, în încercarea de a scăpa de oamenii legii, bărbatul a sărit pe fereastră de la etajul patru al imobilului, fiind rănit.
"A fost prins în Oradea. Este vorba despre o locaţie pentru care noi am avut mandat de percheziţie şi ieri (n.r. - vineri) am fost fost acolo şi nu era, astăzi (n.r.- sâmbătă) poliţiştii s-au întors acolo şi l-au găsit. Din informaţiile pe care le am acum ar fi sărit de la etajul patru al imobilului şi a fost dus la spital” a mai spus Dinu.
Alina Dinu a precizat că nu se ştie starea bărbatului, precizând că va reveni în scurt timp cu informaţii ample despre capturarea bărbatului.
Tânăra de 24 de ani a fost împuşcată mortal, iar bărbatul asupra căruia au fost trase mai multe focuri de armă a fost rănit, faptele petrecându-se miercuri, într-un cartier din Oradea. Agresorul a reuşit ulterior să fugă de la locul incidentului.
Martorii au declarat că agresorul ar fi aşteptat-o pe femeia în vârstă de 24 de ani cu un buchet de flori în faţa locuinţei acesteia şi în momentul în care a văzut-o cu un alt bărbat ar fi izbucnit un scandal. Agresorul a tras mai multe focuri de armă şi l-a rănit pe bărbatul cu care era femeia. Ulterior, agresorul a urcat-o pe femeie cu forţa într-un autoturism şi a fugit.
Bărbatul împuşcat a fost transportat la Spitalul Judeţean Oradea.
Ulterior, femeia din cauza căreia a pornit incidentul şi care fusese răpită de către agresor a fost găsită împuşcată în cap într-un autoturism abandonat la marginea oraşului, pe malul Crişului Repede.
Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bihor, suspectul, Adrian Hladii, are 38 de ani şi este din Oradea.
Cercetările în acest caz sunt făcute sub coordonarea procurorilor de la Parchetul Tribunalului Bihor.
Surse judiciare au declarat, miercuri, pentru News.ro că tânăra de 24 de ani care a fost împuşcată în cap de către bărbatul căutat este fiica unui fost ofiţer de poliţie, iar agresorul său, cu care ar fi avut o relaţie, este un interlop din Oradea cunoscut sub porecla "Adi Grasu”. Bărbatul a fost judecat într-un caz de furt în 2006, însă a fost achitat de Judecătoria Oradea.
Suspectul în cazul crimei din Bihor, prins într-un apartament din Oradea. El s-a aruncat pe geam, fiind dus la spital
18 martie 2017
(89 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Jurnalist din Ucraina, răpit şi ucis
(6 aprilie 2014)
42 vizualizări
Ucis de flex!
(30 martie 2015)
117 vizualizări
Turcia: 10 morţi într-un atac atribuit PKK, împotriva unui microbuz al poliţiei
(8 septembrie 2015)
31 vizualizări
Se pregăteşte ofensiva împotriva SI: Turcia a adus tancuri la graniţa cu Siria
(7 august 2015)
37 vizualizări
8 mercenari care ar fi luptat în Ucraina au fost reţinuţi în Spania
(27 februarie 2015)
73 vizualizări
Primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheş, rămâne în arest
(2 iulie 2016)
80 vizualizări
Premierul Japoniei va face o vizită istorică în Hawaii pentru comemorarea victimelor atacului de la Pearl Harbor
(6 decembrie 2016)
44 vizualizări
Gerul a făcut zece victime în Polonia
(26 ianuarie 2014)
37 vizualizări
81.500 de străini au cerut să fie cetăţeni români în 2015, de patru ori mai mult faţă de 2014
(24 iunie 2016)
58 vizualizări
Români arestaţi în Austria după ce au spart 80 de locuinţe
(2 aprilie 2015)
127 vizualizări
Regele Mihai l-a exclus pe Oprescu din Ordinul Coroana României
(7 septembrie 2015)
43 vizualizări
Alertă la NATO. Rusia şi China fac exerciţii militare navale comune
(26 noiembrie 2016)
75 vizualizări
Armata siriană a intrat în Palmira
(24 martie 2016)
49 vizualizări
Antifrauda a dat din nou iama prin complexul Dragonul Roşu
(23 august 2016)
31 vizualizări
Ca-n vremurile “bune”: Un avion rusesc a provocat din nou o navă americană
(14 iunie 2015)
47 vizualizări
Turist rănit, după ce a alunecat pe o fâşie de zăpadă în Munţii Făgăraş
(14 iulie 2017)
74 vizualizări
Cea mai căutată comoară din lume, epava legendarului galion San Jose, a fost găsită!
(6 decembrie 2015)
305 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole


























