Poliţia spaniolă a arestat un român suspectat că este liderul unui grup care a făcut consumaţii de mii de euro la două restaurante şi a fugit fără să plătească, scrie AFP.

Bărbatul, în vârstă de 48 de ani, a fost arestat luni, în oraşul Ponferrada (nord-vest), în provincia Leon, iar poliţia caută un al doilea suspect, a anunţat Ministerul de Interne.

Bărbatul arestat urmează să fie prezentat în justiţie miercuri, a precizat ministerul într-un comunicat.

Poliţia a lansat o anchetă după ce un grup de peste 100 de persoane, care participa la o presupusă petrecere de botez, a făcut o consumaţie de 2.000 de euro, pe 27 februarie, la restaurantul Hotelului Carmen din Bembibre (nord), de unde a plecat fără să o plătească.

”Dansau, iar brusc au dispărut. Într-un minut, o sută de oameni au plecat”, a declarat pentru postul de radio Cadena Ser şeful restaurantului, Antonio Rodriguez. ”Ei n-au plecat în grupuri mici, nu, ei au plecat toţi o dată”.

Ulterior s-a descoperit că alt restaurant, situat la aproximativ zece kilometri distanţă, în Ponferrada, a fost victima unui scenariu similar, la jumătatea lui februarie, dar grupul era mai mare, de 200 de oameni, care participau la o presupusă nuntă şi care au plecat fără să plătească o notă de 10.000-12.000 de euro.

”În ambele cazuri modul de operare a fost acelaşi”, afirmă ministerul în comunicat.

Bărbatul arestat s-a dat drept naşul copilului botezat şi tatăl ginerelui atunci când a făcut rezervările, potrivit ziarului local Diario de Leon.

viewscnt