Europarlamentarul Nigel Farage a fost catalogat drept rasist în timpul unei dezbateri radio aprinse, după ce a insistat că liderii europeni nu ar fi trebuit să permită aderarea României la Uniunea Europeană, întrucât nu a reuşit să facă o tranziţie completă de la regimul comunist. De asemenea, britanicul a făcut trimitere inclusiv la ordonanţa abrogată, care ar fi dezincriminat abuzul în serviciu dacă prejudiciul nu depăşea 200.000 de lei, scrie Express.
”Dacă eşti un funcţionar public şi ai furat doar 35.000 de lire sterline, atunci e ok, primeşti doar o palmă peste spate. Sincer, nu ar fi trebuit să primească niciodată permisiunea de a intra în UE”, a precizat controversatul politician de la UKIP. De asemenea, acesta a ignorat faptul că ordonanţa a fost abrogată în urma protestelor masive din România.
Farage a sugerat inclusiv că acesta este cel mai potrivit moment pentru ca Marea Britanie să părăsească Uniunea Europeană, pentru că ”nu poate să creadă” de ce britanicii sunt într-o uniune politică cu România.
Însă, un ascultător a intervenit în timpul dezbaterii radio şi l-a catalogat drept rasist pe policianul eurosceptic de la UKIP.
”Cred că eşti un rasist şi chiar mă simt jignit de modul în care vorbeşti despre români şi România”, a spus Tony din Tottenham.
Însă, Farage s-a apărat şi a susţinut că în societatea română corupţia este endemică, iar din acest motiv Marea Britanie nu ar trebui să fie într-o uniune politică cu România.
”Mai mult, este o ţară în care până la patru milioane de oameni sunt discriminaţi într-un mod oribil din cauza rasei şi îmi vine greu să cred că suntem într-o alianţă politică cu o ţară care este în situaţia României”.
Europarlamentarul a încheiat dezbaterea aprinsă precizând că românii nu sunt oameni răi şi a întâlnit foarte mulţi români minunaţi.
Nigel Farage catalogat drept rasist după ce a insistat că nimeni nu ar fi trebuit să permită aderarea României la Uniunea Europeană
11 februarie 2017
- citeşte totul despre:
- europarlamentar,
- ninel farage,
- rasist,
- romania,
- ue,
- aderare
(123 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Nou cutremur de 7,8 grade în Chile
(3 aprilie 2014)
59 vizualizări
Harta căldurii în România. Jumătatea de sud a Prahovei a intrat sub cod galben
(6 iulie 2015)
222 vizualizări
Operaţiune antiteroristă în Belgia: Doi morţi şi un rănit în urma schimburilor de focuri.
(16 ianuarie 2015)
46 vizualizări
Membrii trupei DJ Project, răniţi grav după ce un TIR s-a răsturnat peste maşina lor
(18 septembrie 2017)
665 vizualizări
INS: Populaţia României a crescut în iulie cu 43 de persoane, pentru prima dată în acest an
(10 septembrie 2014)
38 vizualizări
Percheziţii în Bucureşti şi Ilfov: Soţul Cristinei Spătar, vizat într-un caz de evaziune fiscală de 10 milioane de euro
(29 septembrie 2014)
156 vizualizări
Ştii când vor avea loc alegerile prezidenţiale?
(26 iunie 2014)
71 vizualizări
Un nou cutremur în România
(22 decembrie 2013)
81 vizualizări
Biserica îşi vrea proprietăţile înapoi!
(18 noiembrie 2013)
42 vizualizări
Şeful de cabinet al premierului Victor Ponta a fost audiat de procurorii DNA în cazul Adrian Duicu
(26 iunie 2014)
75 vizualizări
Becali află azi dacă iese mai repede din închisoare
(24 octombrie 2014)
43 vizualizări
Protestele împotriva gazelor de şist continuă
(19 octombrie 2013)
55 vizualizări
METEO: Cum va fi vremea până miercuri
(14 februarie 2016)
54 vizualizări
Deputatul minorităţii bulgare, Niculae Mircovici, a încetat din viaţă
(25 septembrie 2016)
55 vizualizări
Suceava: Incendiu de proporţii la acoperişul chiliilor Mănăstirii Roşiori
(24 iunie 2018)
109 vizualizări
Poliţia turcă a arestat patru suspecţi în cazul atentatului de la Ankara
(14 martie 2016)
39 vizualizări
Un turc şi un sirian, cercetaţi pentru călăuzirea migranţilor depistaţi pe Marea Neagră, arestaţi
(3 martie 2015)
44 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026
























