Autorităţile franceze au evacuat muzeul Luvru, după ce un soldat a deschis focul spre un bărbat suspect, care a încercat să-l înjunghie cu un cuţit, la intrarea în renumita atracţie turistică din Paris. Potrivit primelor informaţii, soldatul are câteva răni superficiale în urma atacului, în vreme ce suspectul este în stare gravă, transmite Reuters.
Poliţia crede că atacatorul a acţionat de unul singur, dar o a doua persoană a fost reţinută în urma comportamentului suspect. Martorii susţin că atacatorul a strigat ”Allahu Akbar” înainte de a se repezi cu un cuţit spre soldatul staţionat în faţa muzeului Luvru.
”Avem de a face cu un atac executat de un individ care era cu siguranţă agresiv şi reprezenta o ameninţare directă, iar comentariile sale ne-au determinat să credem că dorea să ducă la capăt un incident terorist. De asemenea, avem un al doilea individ care se comporta suspect şi a fost reţinut, însă nu pare că există o legătură între acesta şi atac”, a declarat şeful poliţiei pariziene, Michel Cadot.
Anchetatorii nu au descoperit materiale explozive în geanta atacatorului de la Luvru.
Momentan nu se cunoaşte identitatea sau naţionalitatea suspectului împuşcat în urma atacului, dar anchetatorii antiterorism au lansat o investigaţie.
Până la cinci focuri de armă au fost trase în direcţia suspectului, în vreme ce declaraţiile sale îi determină pe poliţişti să creadă că avea de gând să comită un atentat terorist la muzeul Luvru.
Ministerul de Interne, Bruno Le Roux, a declarat că situaşia este un extrem de gravă la muzeul Luvru - una din cele mai importante atracţii turistice din Paris.
În acest moment, informaţiile sunt contradictorii, iar o altă sursă din poliţie a precizat că suspectul încerca să intre în magazinul de suveniruri cu o valiză şi ar fi rănit un alt soldat înainte să fie doborât.
De asemenea, un purtător de cuvânt a explicat că muzeul este închis pentru moment, dar nu a confirmat informaţiile despre evacuarea vizitatorilor.
Franţa a fost zguduită de o serie de atentate islamiste în ultimii doi ani, în care peste 230 de persoane şi-au pierdut viaţa şi alte câteva sute au fost rănite. Cele mai multe atentate au fost revendicate de jihadiştii Statului Islamic.
Două potenţiale atacuri teroriste au fost dejucate în luna septembrie, după ce mai multe femei au parcat o maşină încărcată cu butelii de gaz în apropierea Catedralei Notre Dame din Paris.