Sebastian Ghiţă a fost dat în urmărire naţională, joi, la scurt timp după ce instanţa supremă a decis arestarea preventivă în lipsă a fostului deputat. Numele lui Sebastian Ghiţă şi date despre acesta au fost introduse în aplicaţia "Urmăriţi" a Poliţiei Române, la care au acces toate structurile de poliţie din ţară. 

"La data de 5 ianuarie a.c., Poliţia Română a primit un mandat de arestare preventivă emis de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pe numele inculpatului Ghiţă Sebastian Aurelian. Conform Codului de procedură penală, pentru localizarea şi prinderea inculpatului Ghiţă Sebastian Aurelian, a fost dispusă darea în urmărire a acestuia, activitate ce se desfăşoară de poliţişti, sub supravegherea procurorului competent”, a anunţat Poliţia Română.

Potrivit procedurii, în cazul în care Sebastian Ghiţă nu va fi găsit în ţară, iar autorităţile vor avea indicii că acesta a părăsit România, anchetatorii vor cere instanţei emiterea unui mandat european de arestare pe numele lui, urmând să fie dat şi în urmărire internaţională.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis, joi, emiterea unui mandat de arestare preventivă în lipsă pentru Sebastian Ghiţă, înlocuind controlul judiciar pe cauţiune, în dosarul în care este judecat pentru fapte de corupţie, alături de foşti şefi de Parchet şi Poliţie din Prahova. 

Mandatul de arestare a fost emis în lipsă, pentru că Sebastian Ghiţă este dispărut din 21 decembrie 2016, şi va fi pus în executare imediat după ce fostul deputat va fi găsit, întrucât decizia nu este definitivă, dar este executorie.

"Dispune arestarea în lipsă a inculpatului Ghiţă Sebastian Aurelian, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data punerii efective în executare a mandatului de arestare preventivă. Dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului Ghiţă Sebastian Aurelian”, potrivit deciziei ICCJ.

Decizia de arestare preventivă poate fi contestată, în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru inculpat, la Completul de cinci judecători al instanţei supreme, care va pronunţa o soluţie definitivă în această cauză. În cazul în care decizia de arestare preventivă va fi menţinută de Completul de cinci judecători, Ghiţă ar putea pierde cauţiunea de 60 milioane de lei, depusă când a fost luată măsura controlului judiciar, ca o garanţie că acesta va respecta obligaţiile care îi revin în cadrul măsurii preventive.