Peste 30 de hackeri au fost reţinuţi sau arestaţi în urma unei acţiuni a Europol şi a anchetatorilor din mai multe state, unul dintre hackeri, suspectat de 2.000 de atacuri informatice împotriva unor adrese IP, site-uri şi sisteme informatice ale unor instituţii publice, fiind prins în România, în urma unor percheziţii.

Acţiunea desfăşurată în perioada 5 - 9 decembrie, de Europol şi anchetatorii din Australia, Belgia, Franţa, Ungaria, Lituania, Olanda, Norvegia, Portugalia, România, Spania, Suedia, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii, a vizat utilizatorii Distributed Denial of Service (DDoS), instrumente de atacuri informatice, şi a avut ca rezultat reţinerea şi arestarea a 34 de persoane, alte 101 persoane fiind audiate şi atenţionate, majoritatea suspecţilor având vârste sub 20 de ani, potrivit Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).

"S-a reţinut că mai multe persoane faţă de care s-au luat măsuri preventive au plătit servicii  de stressers şi booters, pentru lansarea maliţioasă de software, pentru a demara atacuri DdoS, care încarcă site-urile şi serverele cu multe informaţii, făcându-le inutilizabile pentru utilizatori. Instrumentele folosite sunt o parte a facilităţilor infracţionale de tip «DdoS de închiriat» pentru care hackerii pot plăti şi le pot îndrepta spre ţintele alese, acest mod de operare fiind identificat  în rândul tinerilor pasionaţi de jocuri video", arată sursa citată.

În cadrul acţiunii, procurorii DIICOT şi ofiţeri Serviciului de Combatere a Criminalităţii Informatice au făcut, în 8 decembrie, două percheziţii în judeţele Galaţi şi Sibiu, pentru prinderea unui bărbat suspectat că a lansat din România atacuri informatice.

"În cauză există suspiciunea rezonabilă că, începând cu anul  2013 şi până în prezent, suspectul T.M.I. a lansat de pe teritoriul României atacuri informatice de tip DDOS (Distributed Denial of Service), utilizând servicii de tip stresser (programe informatice care facilitează lansarea de atacuri informatice de către utilizatorii lor, având de obicei drept ţintă site-uri sau servicii de găzduire pe servere cu cerinţe înalte cum ar fi cele ale băncilor, platformelor pentru plăţi cu carduri de credit etc.)”, potrivit DIICOT.

Anchetatorii au stabilit că, din 2013 şi până în prezent, suspectul a achiziţionat ”timp de atac” totalizând peste 250 de ore, pentru utilizarea platformelor care pun la dispoziţie servicii de tip „stresser”, efectuând aproximativ 2.000 de atacuri informatice distincte împotriva unor adrese IP sau site-uri din străinătate. De asemenea, în perioada decembrie 2013 - mai 2014, suspectul a lansat 35 de atacuri de tip DDoS prin diverse metode, perturbând astfel grav funcţionarea unor sisteme informatice alocate unei insituţii publice.

În urma percheziţiilor au fost ridicate mai multe unităţi de calcul, laptopuri, HDD-uri, stick-uri de memorie şi telefoane mobile.

Bărbatul a fost pus sub acuzare de procurorii DIICOT, pentru perturbarea funcţionării sistemelor informatice şi operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice.

Centrul European Cybercrime al Europol a ajutat la identificarea persoanelor suspecte, atât în Europa, cât şi în alte state, acţiunea fiind coordonată de EMPACT (European Multidisciplinary Platform against Criminal Threats).