Aviaţia rusă a lovit poziţii ale grupărilor jihadiste în Siria cu ajutorul rachetelor de croazieră aeropurtate, lansate de pe avioane care au decolat de pe teritoriul Rusiei, a anunţat joi Ministerul Apărării de la Moscova, potrivit unui comunicat preluat de AFP.
Până la sosirea în Mediterana, avioanele au efectuat două realimentări şi au parcurs 11.000 km. 'Traseul bombardierelor a trecut prin apele mărilor nordice şi ale Atlanticului de Est', afirmă Ministerul Apărării, fără alte precizări.
Totodată, bombardiere Su-33 au decolat de pe portavionul Amiral Kuzneţov, aflat în Mediterana, iar alte aparate de la baza aeriană de la Hmeimim, în nord-vestul Siriei, pentru a lovi poziţii ale organizaţiei Statul Islamic şi ale grupării Fateh al-Sham (fostul Front Al-Nusra, Al-Qaida în Siria).
Potrivit armatei ruse, loviturile aeriene, efectuate în zone neprecizate, au distrus centre de comandă, depozite de arme şi muniţii, ateliere de fabricare de armament aparţinând grupărilor jihadiste.
Moscova a anunţat marţi că a început bombardarea unor ţinte în Siria cu avioane decolate de pe portavionul Amiral Kuzneţov, aflat în largul coastelor siriene, şi că au fost ucişi cel puţin 30 de militanţi ai Fateh al-Sham, printre care mai mulţi comandanţi.