Un român dat în urmărire generală a provocat aterizarea de urgenţă a unei curse Ryanair care zbura de la Bruxelles în Malta, după ce s-a încăierat cu personalul de la bord şi cu alţi pasageri, relatează Huffington Post.

Întreaga scenă a fost filmată de un pasager şi publicată pe YouTube.

Ioan Străchinaru, în vârstă de 31 de ani, beat, a declanşat altercaţia, în care au fost implicate circa 10 persoane, inclusiv membri ai echipajului. O pensionară a fost rănită uşor la cap, de un scaun acţionat de un alt pasager furios.

Incidentul a avut loc la altitudinea de 10.000 de metri.

Comandantul a decis că românul este un pericol pentru ceilalţi pasageri şi a decis să aterizeze de urgenţă pe aeroportul Galileo Galilei din Pisa, pentru a permite intervenţia forţelor de ordine.

Poliţiştii l-au arestat pe Străchinaru şi alte trei persoane implicate în altercaţie. Când au verificat identitatea românului, au constatat că acesta era căutat pentru furtul unei maşini şi pentru conducere fără permis. El urmează să fie extrădat în ţară.

Într-un comunicat, Ryanair a anunţat că “nu tolerează comportamente care provoacă perturbări la bord; siguranţa şi confortul clienţilor, echipajului şi aeronavelor rămân prioritatea”.