Bărbatul din judeţul Vâlcea care a înjunghiat, duminică seară, două femei şi un taximetrist în municipiul Sibiu a fost reţinut pentru 24 de ore. Agresorul va fi prezentat, marţi, instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru loviri şi alte violenţe.
Reprezentanţii Poliţiei Judeţene Sibiu au anunţat, luni, că bărbatul din judeţul Vâlcea care a înjunghiat două tinere şi un taximetrist din municipiul Sibiu a fost reţinut pentru 24 de ore.
"Bărbatul va fi prezentat, marţi, instanţei cu porpunere de arestare preventivă pentru loviri şi alte violenţe”, a declarat Elena Welter, purtător de cuvânt al Poliţiei Judeţene Sibiu.
Anterior, Elena Welter a declarat că bărbatul a fost audiat în cursul zilei de luni după ce şi-a petrecut noaptea la Spitalul de Psihiatrie din oraş, unde a fost internat deoarece era extrem de agitat şi incoerent.
Ea a precizat că agresorul a folosit un cuţit cu o lamă lungă de zece centimetri şi lată de un centimetru şi jumătate.
”Nu a oferit niciun motiv pentru fapta sa deoarece era extrem de incoerent şi agitat”, a mai afirmat Elena Welter.
În urma verificărilor, poliţiştii au stabilit că bărbatul nu are antecedente penale şi nu este cunoscut ca o persoană violentă.
Poliţiştii nu au stabilit încă dacă bărbatul este în evidenţa vreunei instituţii medicale pentru probleme psihice.
Agresorul, un om al străzii, în vârstă de 47 de ani, din Vâlcea, se afla, duminică seară, într-o staţie de autobuz de pe Calea Dumbrăvii, o zonă extrem de circulată din Sibiu, iar la un moment dat a înjunghiat o femeie. Ulterior, agresorul s-a urcat într-un taximetru din apropiere şi l-a înjunghiat pe şofer. După câteva minute, omul străzii a coborât din maşină şi a mai înjunghiat pe stradă o a doua femeie.
Taximetristul, în vârstă de 49 de ani, a refuzat transportul la spital, primind îngrijiri la faţa locului.
Cele două femei, în vârstă de 20 şi 28 de ani, au fost transportate cu ambulanţele la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, unde au fost diagnosticate cu plagă înjunghiată în regiunea toracică posterioară, fără penetrare pulmonară.
Tinerele erau stabile hemodinamic, iar starea lor nu era gravă, astfel că nu au necesitat internarea.