Patru persoane au murit carbonizate, vineri după-amiază, în urma unui accident produs pe DN 5, în judeţul Giurgiu, şi în care au fost implicate două autoturisme şi o dubă.
Accidentul a avut loc pe DN 5 Bucureşti-Giurgiu, în zona localităţii Uzunu.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Giurgiu, Ion Dristaru, în accident au fost implicate două autoturisme Dacia Logan şi o dubă.
În urma impactului, cele două autoturisme, în care se aflau câte două persoane, au luat foc.
”În momentul în care primul echipaj de pompieri a ajuns la faţa locului, ambele autovehicule ardeau generalizat, iar victimele erau carbonizate”, a declarat pentru News.ro Ion Dristaru.
Accidentul s-a produs după ce şoferul unuia dintre autoturisme a intrat pe contrasens şi s-a ciocnit frontal cu celălalt Logan, care era condus regulamentar, au declarat pentru News.ro reprezentanţi ai Poliţiei Rutiere Giurgiu.
Conform acestora, cele două autoturisme funcţionau cu gaz.
Duba, care circula în spatele autoturismului condus regulamentar, a ajuns în şanţul de pe marginea drumului, după ce şoferul, care a observat accidentul, a tras dreapta de volan pentru a nu intra în cele două maşini.
La ora transmiterii acestei ştiri, traficul rutier în zona accidentului este complet blocat.