George Becali se va prezenta, vineri, în faţa unei instanţe a Judecătoriei Medgidia, care va lua în discuţie solicitarea acestuia de liberare condiţionată din penitenciar, după ce a executat aproximativ doi ani de închisoare

Omul de afaceri Gigi Becali a fost prezentat în faţa unei comisii pentru liberarea condiţionată, iar după analizarea dosarului membrii acesteia au decis că acesta întruneşte condiţiile pentru a putea fi pus în libertate.

Astfel, dosarul său a fost deja înregistrat pe rolul Judecătoriei Medgidia, urmând să intre în şedinţă în cursul zilei de vineri.

George Becali are de executat o pedeapsă de trei ani şi jumătate, după ce a fost condamnat, în 20 mai 2013, la trei ani de închisoare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării şi a primit ulterior un spor de şase luni, după alte două condamnări, în dosarul "Valiza" şi în cel al sechestrării celor care i-au furat maşina.

Becali a fost încarcerat la Penitenciarul Jilava până în 29 octombrie 2013, când a fost transferat la Penitenciarul Poarta Albă, după ce Administraţia Penitenciarelor a aprobat cererea acestuia.

Finanţatorul FC Steaua execută pedeapsa în regim deschis.

El a depus, în timpul detenţiei, cereri de permisie sau de învoire pentru a participa la unele evenimente în familie, precum şi o solicitare de întrerupere a executării pedepsei pentru trei luni, toate fiindu-i însă respinse. Instanţa a respins şi cererea de întrerupere a pedepsei lui Becali pe motiv că acesta ar avea nevoie de o intervenţie chirurgicală la coloană.

De asemenea, Gigi Becali a cerut, în 4 iulie 2014, să îi fie redusă cu şase luni pedeapsa pe care o are de executat, în condiţiile în care condamnarea dată în dosarul "Valiza" nu mai este incriminată de noul Cod Penal, dar şi această solicitare i-a fost respinsă de către instanţă.

În închisoare, Gigi Becali a terminat de scris două cărţi, "Muntele Athos, patria Ortodoxiei” şi "Becali şi Steaua”, iar în februarie 2015 a anunţat că se apucă de o a treia carte, "Becali, Parlamentul Europei şi Parlamentul României”. Pentru fiecare dintre cărţile scrise, el a primit o reducere cu 30 de zile a pedepsei.