Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa indiciilor privind posibila săvârşire a infracţiunii de conflict de interese de către Augustin-Mihail Duţulescu, fost director financiar şi achiziţii în cadrul Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti şi a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea în vederea efectuării de cercetări, informează un comunicat ANI
Potrivit sursei citate, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, Duţulescu a semnat un contract de prestări servicii aeroportuare încheiat de Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti SA cu SC Globe Ground România SRL (societate comercială la care persoana evaluată deţinea funcţia de administrator).
''Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea în vederea efectuării de cercetări cu privire la săvârşirea de către Duţulescu Augustin-Mihail a infracţiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 301 din Codul penal al României, potrivit căruia 'Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul sau pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natura, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică", se arată în comunicatul citat.
ANI precizează că Augustin-Mihail Duţulescu a fost informat despre declanşarea procedurii de evaluare.