Uniunea Europeană riscă să-şi vadă aliatul Republica Moldova căzând din nou în sfera de influenţă a Rusiei, a avertizat candidata proeuropeană la preşedinţie, Maia Sandu, în timpul unei reuniuni a liderilor europeni de dreapta desfăşurate vineri la Maastricht (Olanda), transmite agenţia Reuters.

La această reuniune la care au participat, printre alţii, preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, şi cancelarul german, Angela Merkel, Maia Sandu a estimat că diviziunile din interiorul taberei politice pro-europene a Republicii Moldova pot diviza opinia publică.

Ea a susţinut de asemenea că ar putea fi dată la o parte de actualul guvern de la Chişinău, pe care-l acuză că vrea să se agaţe de putere şi că ar fi dispus să trucheze alegerile în favoarea propriului său candidat, Marian Lupu (Partidul Democrat — PDM).

"Sunt aici pentru a trage semnalul de alarmă că se exercită presiuni asupra a tot mai mulţi funcţionari publici pentru a vota în favoarea candidatului sprijinit de guvern", a indicat Maia Sandu. "Dacă partidul de guvernământ manipulează votul, atunci pur şi simplu va oferi victoria ruşilor", a adăugat ea într-o declaraţie acordată agenţiei Reuters.

Partidul Democrat şi Marian Lupu au dezminţit însă că ar avea astfel de planuri, însă Partidul Socialiştilor (PSM), pro-rus, precum şi candidatul acestuia, Igor Dodon, au anunţat că vor organiza proteste dacă Lupu câştigă alegerile.

Făcând referire la aceste declaraţii, Maia Sandu a mai spus vineri la Maastricht că riscăm să avem "oameni în stradă şi un preşedinte pro-rus". "Europa va avea mai multă instabilitate în vecinătatea ei şi un stat care se prăbuşeşte, sau chiar intră în colaps", a insistat ea.

Agenţia Reuters aminteşte că nemulţumirea acumulată de opinia publică din Republica Moldova după şapte ani în care s-au succedat guverne proeuropene ar putea determina acum electoratul să aleagă un preşedinte pro-rus, care ar fi dispus să renunţe la strângerea legăturilor politice şi economice cu Occidentul în favoarea apropierii de Rusia, eventual chiar prin intrarea în Uniunea Vamală Eurasiatică, blocul economic condus de Rusia. Reuters menţionează că această nemulţumire este şi rezultatul scandalului provocat de dispariţia unui miliard de dolari din sistemul bancar naţional.

Maia Sandu a fost aleasă săptămâna trecută candidatul comun la preşedinţie al Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS), Partidului Platforma "Demnitate şi Adevăr" (PPDA) şi Partidului Liberal Democrat din Republica Moldova (PLDM).

Ea a subliniat la întâlnirea cu liderii dreptei europene că o victorie în scrutinul de pe 30 octombrie este crucială, întrucât noul preşedinte va trebui să desemneze viitorul procuror general şi va avea posibilitatea să ia măsuri de combatere a corupţiei.

"Avem alegeri parlamentare peste trei ani, iar dacă alegem un preşedinte curat şi un procuror curat, vom mai avea timp să salvăm statul (...) Dacă nu, instituţiile vor fi capturate. Atunci ar putea fi prea târziu", a conchis ea.

AGERPRES