Trei persoane au fost grav rănite, în noaptea de joi spre vineri, în urma unui accident produs în localitatea Giroc, aflată la marginea Timişoarei, după ce şoferul unei maşini a depăşit coloana de autoturisme aflată la trecerea la nivel cu calea ferată, a ignorat semnalele acustice şi luminoase ale barierei şi a lovit un tren Săgeata Albastră.
Potrivit poliţiştilor, accidentul a avut loc în jurul orei 4.00, la intrarea în localitatea Giroc, aflată la marginea municipiului Timişoara.
Şoferul unui autoturism care se deplasa dinspre Giroc spre Timişoara a trecut pe lângă două maşini care stăteau la barieră, la trecerea la nivel cu calea ferată, şi a lovit în plin un tren Săgeata Albastră care circula pe ruta Buziaş – Timişoara.
În urma impactului, autoturismul a fost proiectat la aproximativ 30 de metri, distrugând un semafor feroviar. Trenul s-a oprit, apoi, la 200 de metri de locul accidentului.
Trei persoane au fost grav rănite şi au fost transportate la spital. Este vorba despre şoferul maşinii şi doi pasageri care au rămas încarceraţi, fiind nevoie de intervenţia pompierilor pentru a-i scoate dintre fiarele autoturismului.
Trenul a fost de asemenea avariat, circulaţia feroviară fiind întreruptă la ora transmiterii acestei ştiri.
Poliţiştii de la Transporturi Feroviare şi cei de la Poliţia Rutieră au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs acest accident.