Moscova analizează posibilitatea redeschiderii unor baze militare în străinătate, inclusiv în Vietnam sau Cuba, de unde Rusia s-a retras la începutul deceniului trecut, a declarat ministrul adjunct al Apărării, Nikolai Pankov, potrivit agenţiei de ştiri TASS.

Într-un discurs ţinut în faţa Dumei de Stat, Pankov a făcut referire la opţiunea redeschiderii fostelor baze sovietice din mai multe state, inclusiv Cuba sau Vietnam.

Anterior, ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a anunţat că Rusia are în plan să amplaseze baze în străinătate, inclusiv în mai multe state central asiatice, dar şi în Armenia.

În vara anului 2014, preşedintele Vladimir Putin a declarat că Mosova nu intenţionează să redeschidă fosta bază de la Lourdes, Cuba.

Rusia a închis bazele de la Lourdes din Cuba şi Cam Rahn din Vietnam, la începutul deceniului trecut, ca măsură de reducere a prezenţei militare ruse pe glob după căderea Uniunii Sovietice.

Între timp, politica externă a Moscovei a devenit tot mai fermă, fapt ce a dus la înrăutăţirea relaţiilor cu Washingtonul şi statele europene, printre motivele pentru această evoluţie negativă fiind conflictele din Ucraina şi Siria, dar şi prezenţa NATO în estul Europei.

Mediafax