Instanţa supremă a decis ca senatorul Dan Şova să rămână cu măsura controlului judiciar şi i-a respins cererea de ridicare a interdicţiei de a se apropia şi a comunica, direct sau indirect, cu premierul Victor Ponta, alături de care a fost trimis în judecată, în dosarul "Turceni-Rovinari".

Judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a analizat, luni, la primul termen din dosarul "Turceni-Rovinari", măsurile asiguratorii şi preventive dispuse de procurori, senatorul Dan Şova fiind trimis în judecată cu măsura controlului judiciar.

În urma discuţiilor din dosar, care au avut loc cu uşile închise, judecătorul a menţinut măsura preventivă a controlului judiciar luată de procurori în cazul lui Dan Şova.

De asemenea, judecătorul a respins ca neîntemeiată cererea lui Dan Şova de a fi ridicată, din cadrul măsurii controlului judiciar, "obligaţia de a nu depăşi o anumită limită teritorială, fixată de organul judiciar, decât cu încuviinţarea prealabilă a acestuia".

"În baza art. 215 alin. 9 C.pr.pen. raportat la art. 215 alin. 8 C.pr.pen., respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de inculpatul Şova Dan-Coman de modificare a obligaţiei prevăzute de art. 215 alin. 2 lit. d C.pr.pen. impusă pe durata măsurii preventive a controlului judiciar, în sensul înlăturării interdicţiei de a se apropia de inculpatul Ponta Victor Viorel şi de a comunica direct sau indirect cu acesta", potrivit deciziei judecătorului de cameră preliminară.

Decizia poate fi contestată de Dan Şova tot la instanţa supremă.

Mediafax