Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) îl cercetează sub control judiciar pentru 60 de zile pe Ilie Ionescu, viceprimarul comunei Jilava, el fiind acuzat de abuz în serviciu şi luare de mită.
Potrivit DNA, în perioada 2012 - 2013, Ilie Ionescu, având funcţia de viceprimar cu atribuţii de primar al comunei Jilava, judeţul Ilfov, a contactat un om de afaceri căruia i-a propus să efectueze diverse lucrări de întreţinere în localitate, lucru cu care acesta din urmă a fost de acord.
Ulterior, în vederea evitării organizării de licitaţii, cei doi ar fi convenit să încheie contracte care priveau iluminatul public şi care să nu depăşească 15.000 euro. Tot la solicitarea viceprimarului Ionescu s-a mai stabilit că, pentru fiecare contract încredinţat, acesta să primească de la omul de afaceri, cu titlu de mită, 15.000 lei, spun anchetatorii.
Astfel, în perioada 2012 -2013, viceprimarul ar fi primit de la omul de afaceri, în tranşe, direct şi indirect, suma totală de 88.000 lei, acesta din urmă fiind nevoit să supraevalueze preţurile fiecărui contract până la limita de 15.000 euro (limita maximă) pentru a putea acoperi mita.
În urma acestor acţiuni, bugetul Primăriei Jilava a fost prejudiciat cu suma de 272.525 lei, ca urmare a supraevaluării produselor contractate, mai spun procurorii.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, viceprimarului din Jilava i se interzice, printre altele, să-şi exercite funcţia şi să plece din ţară.