Neputincioasă în eradicarea valului de omucideri, municipalitatea oraşului Chicago va spori forţele poliţieneşti cu alţi 1.000 de angajaţi suplimentar în următorii doi ani, în pofida dificultăţilor bugetare cu care se confruntă această a treia mare metropolă a SUA, potrivit France Presse.

Anunţul oficial al recrutării masive — 970 de agenţi în total — a fost făcut miercuri de Eddie Johnson, numit recent la conducerea Departamentului de poliţie din Chicago (CPD).

"Am studiat atent situaţia şi cred că este ceea de ce avem nevoie pentru a face Chicago mai sigur", afirmase anterior şeful CPD, citat de cotidianul Sun-Times.

"Aceasta va avea un cost. Dar securitatea acestui oraş nu are preţ", a adăugat Johnson, un afro-american provenit din forţele de ordine locale, care are şi dificila sarcină de a găsi un răspuns la acuzaţiile de brutalităţi şi rasism ce îi vizează pe oamenii aflaţi sub ordinele sale.

Şeful poliţiei nu a precizat cum vor fi finanţate aceste forţe suplimentare.

Chicago dispune în prezent de efective poliţieneşti care reunesc 12.000 de agenţi, adesea foarte solicitaţi în ore suplimentare, în timp ce metropola este subminată de un război între bande extrem de sângeroase.

"Orele suplimentare nu oferă soluţii pe termen lung", a explicat pentru AFP Christine Cole, de la Crime and Justice Institute. Potrivit ei, există un consens printre experţi asupra faptului că poliţia din Chicago suferă de lipsă de efective.

Oraşul a înregistrat deja peste 500 de omucideri în 2016, adică mai mult decât omorurile cumulate în Los Angeles şi New York, cele două mai mari oraşe ale ţării. Doar 30—40% din cazurile de omor sunt rezolvate la Chicago.

Numeroase persoane sunt victime ale unor gloanţe rătăcite pe fondul reglărilor de conturi între bandele ce îşi dispută piaţa drogurilor.

Poliţia din Chicago este ţinta unei răsunătoare anchete federale deschise în decembrie 2015 ca urmare a uciderii unui adolescent de culoare de către un poliţist alb în 2014.

Autorităţile din Chicago au aşteptat peste un an înainte de a face publică înregistrarea video care arată desfăşurarea acestui incident. El a provocat o undă de şoc şi a antrenat demiterea şefului poliţiei de la acea vreme.

Primarul Rahm Emanuel, un apropiat al preşedintelui Barack Obama, s-a văzut el însuşi pus în dificultate, când a fost acuzat că a încercat să muşamalizeze acest scandal.

AGERPRES