Prim-ministrul Victor Ponta începe luni o vizită de trei zile în Statele Unite, interval în care se va întâlni cu vicepreşedintele SUA Joe Biden, conducerea unor importante corporaţii şi cu membri ai Congresului SUA.
"Este prima vizită a unui prim-ministru român în Statele Unite în ultimii 10 ani. Este extrem de important ca România să păstreze, să consolideze şi să ofere o perspectivă de viitor a parteneriatului strategic cu SUA. Îmi doresc ca toţi oficialii română să aibă relaţii cât mai strânse cu oficialii american", a declarat, vineri, Victor Ponta.
Luni, prim-ministrul se va întâlni cu reprezentanţii unor mari companii care au investit sau intenţionează să investească în ţara noastră: Chevron, Exxon, Hewlett-Packard, IBM, Motorola. Apoi Ponta va avea discuţii cu secretarul pentru Comerţ şi cel pentru Energie.
Marţi va avea loc cea mai importantă întrevedere de pe parcursul vizitei, cu vicepreşedintele american Joe Biden. În ultima zi, Ponta va participa la ceremonia de semnare a acordului de cooperare cu Muzeul Holocaustului şi apoi va avea convorbiri cu decidenţi politice din Congres referitoare la posibilitatea includerii României în programul Visa Waiver.
"Obiectivele vizitei sunt foarte clare: reafirmarea parteneriatului strategic la nivel politic şi militar, consolidarea parteneriatului economic şi discuţii la Congres pentru includerea României în programul Visa Waiver de care beneficiază acum mai multe state europene", a spus Ponta.
Acesta a precizat că nu s-au făcut demersuri pentru o întâlnire cu preşedintele Barack Obama. "Nivelul de întâlnire este de şefi de stat, preşedinte-preşedinte. Cum Statele Unite nu au prim-ministru, de acest parteneriat special cu România a răspuns întotdeauna vicepreşedintele Joe Biden", a declarat Ponta.