Grupul trilateral de contact pentru reglementarea situaţiei din Donbas a convenit vineri asupra necesităţii încetării focului în această regiune din estul Ucrainei, la 1 septembrie, transmite Xinhua.

Grupul de la Minsk, din care fac parte şi reprezentanţi ai republicilor populare autoproclamate Doneţk şi Luhansk, a fost de acord că este nevoie de un armistiţiu complet în zona de conflict, de la începutul lunii viitoare, a declarat presei trimisul special al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) Martin Sadjik.

Acesta a reamintit că au mai existat declaraţii similare în ultimul an. "Din nefericire, a trecut un an şi trebuie să reluăm totul", a spus el. Diplomatul şi-a exprimat speranţa că va fi posibil un început de an şcolar liniştit pentru copiii din Donbas.

Potrivit lui Sadjik, subgrupul pentru probleme umanitare al grupului de contact a fost de acord să ia în considerare măsurile necesare pentru căutarea persoanelor dispărute, care se va realiza printr-un schimb de informaţii cu Comitetul Internaţional al Crucii Roşii.

Grupul a mai convenit şi asupra necesităţii unei abordări unitare a drepturilor şi protecţiei copiilor afectaţi de conflictul din Donbas.

Următoarea reuniune a grupului trilateral de contact pentru Ucraina este programată pe 7 septembrie, la Minsk.

AGERPRES