Autorităţile turce sunt pregătite să coopereze cu Consiliul Europei în ancheta ce vizează persoanele implicate în tentativa de lovitură de stat din luna iulie, a declarat Thorbjorn Jagland, secretarul general al Consiliului Europei, potrivit Sputnik News online.
"Ankara intenţionează să coopereze cu Consiliul Europei în ancheta aflată în curs de desfăşurare privind participanţii la lovitura de stat. Însă şi partea europeană ar trebui să contribuie," a declarat Jagland, citat de cotidianul german Die Welt.
Oficialul a adăugat că experţii Consiliului Europei urmează să se întâlnească cu autorităţile turce pentru a discuta despre respectarea drepturilor persoanelor acuzate de implicare în tentativa de lovitură de stat.
Jagland a vizitat Turcia mai devreme în luna august, şi a denunţat lovitura de stat, însă a subliniat că ancheta trebuie să se desfăşoare în conformitate cu legile în vigoare.