Dispersiile de substanţe poluante în atmosferă, atât în perimetrul rafinăriei Petromidia, cât şi în zona localităţilor limitrofe, sunt în limite admise după incendiul de luni, a anunţat Agenţia de Protecţie a Mediului (APM) Constanţa, care a efectuat în noaptea de 22 spre 23 august analize ale calităţii aerului, transmite AGERPRES.
Potrivit directorului executiv Monica Zaharia, în urma incendiului din data de 22.08.2016, ora 18.03, produs la SC Rompetrol Rafinare SA, APM Constanţa a efectuat monitorizarea calităţii aerului atât prin prelevări momentane (prelevări de probe din teren), cât şi prin intermediul staţiilor automate de monitorizare a calităţii aerului CT1, CT7, din cadrul Reţelei Naţionale de Monitorizare a Calităţii Aerului (RNMCA), amplasate pe teritoriul Judeţului Constanţa, determinările fiind realizate atât în timpul incendiului cât şi ulterior momentului stingerii acestuia.
"Rezultatele monitorizării efectuate în perioada incendiului, în zona de siguranţă permisă, au indicat o uşoară creştere la compuşii organici volatili (COV), faţă de valorile înregistrate în mod obişnuit. Datele înregistrate de staţiile automate, cele mai apropiate de zona incendiului, nu au indicat depăşiri ale valorilor limită orare la poluanţii monitorizaţi: dioxid de sulf (SO2), dioxid şi oxizi de azot ( NO2 şi NOx), monoxid de carbon (CO), ozon (O3), particule în suspensie (PM10). Totuşi, în intervalul orar 18.00-23.00 s-au înregistrat uşoare creşteri ale valorilor indicatorilor monitorizaţi, dar care s-au situat în permanenţă sub valorile limită impuse de legislaţia privind calitatea aerului înconjurător, iar începând de la ora 23.00, pe data de 22.08.2016, valorile au revenit la cele obişnuite", a precizat Monica Zaharia.