În perioada 16-20 august, inspectorii antifraudă au efectuat verificări specifice la firmele din complexul comercial Dragonul Roşu. La acţiunile de control au participat, în fiecare zi din perioada menţionată, câte 20 de echipe de inspectori ai Direcţiei generale antifraudă fiscală (DGAF), care au constatat abateri pentru sancţionarea cărora au dispus aplicarea a 260 de amenzi, în valoare totală de 1,67 milioane de lei, precum şi confiscări de sume, în cuantum de 66.622 de lei, şi de bunuri, în valoare de 259.699 de lei.
Anul acesta, inspectorii Direcţiei generale antifraudă fiscală au desfăşurat controale în mod regulat în complexul comercial Dragonul Roşu, constatând încălcări ale legislaţiei pentru care au aplicat 698 de amenzi, în cuantum de 5,27 milioane de lei, cele mai frecvente abateri fiind veniturile neînregistrate şi comercializarea de mărfuri fără documente justificative.