Un nou atentat asupra unei secţii de poliţie a avut loc joi dimineaţă, în oraşul Elazig, din sud-estul Turciei, cauzând decesul a cel puţin trei persoane, în timp ce alte peste 50 au fost rănite, informează Reuters, citând surse din cadrul forţelor de securitate.
Explozia a avut loc la doar o zi după un atac cu vehicul-capcană asupra unei secţii de poliţie din provincia Van, soldat cu trei morţi şi 40 de răniţi.
Agenţia de ştiri Dogan a scrie că militanţii Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) au efectuat atacul la ora locală 9:20, însă până acum responsabilitatea pentru atac nu a fost revendicată de nimeni.
Imaginile de la faţa locului arată că explozia ar fi avariat puternic clădirea secţiei de poliţie din Elazig vizată în atac.
Ministrul turc al Apărării, Fikri Isik, a declarat că militanţii Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) ar fi efectuat acest atac, relatează cotidianului Hurriyet pe pagina electronică.
"Acest atac arată că PKK este instrumentul puterilor mondiale," a declarat Isik pentru agenţia Anadolu.