Google îl sărbătoreşte, luni, pe Vasile Alecsandri printr-un logo special, care marchează împlinirea a 193 de ani de la naşterea acestei personalităţi a culturii române.
Google şi-a modificat logoul de pe pagina de start a google.ro pentru a-l aniversa pe Vasile Alecsandri, poet, om politic, membru fondator al Academiei Române, personalitate marcantă a Moldovei şi apoi a României de-a lungul întregului secol al XIX-lea.
Creaţia logoului dedicat lui Vasile Alecsandri este semnată de artistul Roman Tolici. În logoul dedicat lui Vasile Alecsandri, imaginea acestuia apare suprapusă peste literele cuvântului „GOOGLE“. Google îşi schimbă logoul ocazional, pentru a serba un anumit eveniment major sau o personalitate care a schimbat lumea.
Motorul de căutare Google alege rar să omagieze o personalitate din România, modificându-şi logoul în acest sens. În galeria logourilor dedicate României în ultimii ani s-au numărat Constantin Brâncuşi, George Enescu, I.L. Caragiale, Sergiu Celibidache, Emil Racoviţă, Maria Tănase, Mărţişorul şi Ziua Naţională a României.
Vasile Alecsandri (21 iulie 1821 - 22 august 1890) a fost un prolific poet, dramaturg, folclorist, politician şi diplomat român, membru fondator al Academiei Române. În 1854 apărea, sub conducerea sa, revista România literară, iar în 1881 primea Premiul Academiei pentru Literatură. A jucat un rol esenţial nu doar pe scena politică, ci şi pe cea culturală, fiind, printre multe altele, membru onorific al societăţii Junimea. Este autorul celebrului ciclu de comedii al „Chiriţelor“ („Chiriţa în provinţie“, „Chiriţa în voiagiu“, „Chiriţa în balon“) şi al mai multor volume de poezii, printre care cunoscutele „Pasteluri“.