Directoarea serviciului administrativ din Consiliul Judeţean (CJ) Sibiu, Ana Kraus, a fost reţinută de DNA şi alţi patru angajaţi din instituţie au fost puşi sub control judiciar, au precizat marţi surse judiciare pentru AGERPRES.
Directoarea de la CJ Sibiu a fost reţinută şi ceilalţi patru angajaţi se află sub control judiciar după descinderea de luni de la sediul instituţiei sibiene.
Potrivit surselor citate, au fost puşi sub control judiciar Nicolae Cracea, şef Serviciu Relaţii Publice, CIC şi Informatică, Ioan Stoica, director executiv Direcţia Economică, Valentin Vasilescu, director executiv Direcţia Informatică, Relaţii Publice, Resurse Umane, toţi din CJ Sibiu, şi Emil Buciuman, administratorul unei firme.
Direcţia Naţională Anticorupţie a informat luni că procurorii au efectuat percheziţii în 11 locaţii situate în municipiul Sibiu, într-un dosar privind infracţiuni de corupţie şi asimilate acestora, comise în perioada 2011 — 2015.
"Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie — Serviciul Teritorial Alba Iulia efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie, comise în perioada 2011 — 2015. În cursul zilei de 1 august, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 11 locaţii situate în municipiul Sibiu, dintre care una la sediul unei instituţii publice, iar restul la sediile unor societăţi comerciale şi la domiciliile unor persoane fizice", se arăta în comunicatul DNA .
Percheziţiile efectuate au vizat achiziţii directe de la societăţi comerciale favorite ale fostului preşedinte Ioan Cindrea, au declarat luni pentru AGERPRES surse judiciare.
Procurorii au efectuat percheziţii la Consiliul Judeţean Sibiu, dar, conform surselor, şi la directoarea serviciului administrativ Ana Kraus — biroul acesteia din CJ — şi la persoane fizice.
Conform surselor, Ioan Cindrea, în timpul mandatului deţinut la CJ Sibiu, ar fi favorizat agenţi economici, inclusiv firma ginerelui său şi a fiicei sale în cadrul unor proceduri de achiziţii publice organizate de instituţie.
Ancheta DNA ar viza, au mai menţionat sursele, şi alţi funcţionari, printre care şi o directoare din Serviciul administrativ CJ Sibiu în legătură cu derularea unor achiziţii directe de la societăţi comerciale.
Achiziţiile urmărite de anchetatori ar fi fost derulate în perioadele 2011-2013, 2014-2015, având ca obiect cumpărarea de către Consiliu a unor servicii de monitorizare foto/video, de reparaţii şi întreţinere auto, precum şi achiziţii de materiale de întreţinere/consumabile.
Sursele citate au arătat că procedurile au fost derulate cu menţionarea de date nereale în documentele justificative ale tranzacţiilor comerciale, aspecte de natură a crea un avantaj patrimonial furnizorilor, corelativ cu crearea unui prejudiciu bugetului autorităţii contractante. Adaosul ar fi fost în unele cazuri şi peste 240%.
Preşedintele CJ Sibiu, Daniela Cîmpean, a confirmat luni pentru AGERPRES că au loc percheziţii DNA la sediul instituţiei, fiind vizate contracte aprobate de fostul preşedinte Ioan Cindrea.
"Percheziţiile DNA sunt legate de aceleaşi chestiuni care au mai fost—serviciul Achiziţii, Economic şi IT, din aceeaşi anchetă, se cer date suplimentare. Nu este vizată actuala conducere. E vorba de acelaşi dosar, aceleaşi cercetări, doar că solicită acte în plus", a explicat Daniela Cîmpean.
Potrivit acesteia, "activitatea CJ Sibiu nu este afectată de ancheta DNA".
Este pentru a doua oară în acest an când au loc percheziţii DNA la CJ Sibiu. Prima dată, anchetatorii au cerut documente în luna aprilie. Atunci s-au verificat mai multe contracte aprobate de fostul preşedinte al CJ Sibiu Ioan Cindrea.