Preotul Jos Vanderlee din oraşul Lanaken, Belgia, a fost înjunghiat în propria locuinţă, duminică, de către un individ care s-a prezentat drept solicitant de azil.

Bărbatul în vârstă de 65 de ani a suferit răni la nivelul mâinilor în timpul incidentului care a avut loc dumincă după-amiază.

Potrivit Mirror, agresorul a bătut la uşa preotului, l-a rugat să-l ajute şi să-i permită să facă un duş. După ce s-a îmbăiat, acesta a cerut preotului să-i ofere şi bani. Refuzat, individul a scos un cuţit şi l-a atacat. Preotul a fost transportat la spital, în timp ce agresorul său a reuşit să fugă. Viaţa preotului nu se află în pericol.

O anchetă legată de acest caz a fost deschisă, iar autorităţile nu cred că atacul are o legătură cu gruparea jihadistă Statul Islamic.

Acest incident are loc la o săptămână după ce un preot a fost ucis şi o altă persoană a fost rănită grav, după ce au fost luaţi ostatici de doi agresori care şi-au declarat apartanenţa la organizaţia teroristă Stat Islamic. Teroriştii au intrat într-o biserică din Saint-Etienne-du-Rouvray din Normandi şi a luat ostatice mai multe persoane, printre care şi preotul bisericii. Atacatorii au fost ucişi de forţele de ordine franceze.

Digi 24