O operaţiune de amploare a forţelor de ordine turce a avut loc la baza aeriană Incirlik, folosită de Statele Unite pentru operaţiuni antiteroriste. Aproape de miezul nopţii, mii de poliţişti şi de jandarmi au înconjurat locul, iar intrările şi ieşirile au fost blocate de camioane şi buldozere.
Poliţia din Adana, oraşul la periferia căruia se află baza Incirlik, ar fi primit informaţii despre o posibilă nouă tentativă de puci, scrie cotidianul Hurriyet. Dar ministrul turc pentru Afaceri Europene spune că este vorba doar de o inspecţie de securitate şi că nu s-a întâmplat nimic.
Desfăşurarea de forţe vine cu doar câteva ore înainte ca şeful Statului Major al Statelor Unite să ajungă în Turcia. Generalul Joseph Dunford va vizita şi baza Incirlik, unde sunt staţionate inclusiv bombe nucleare americane.
În acest timp, Recep Erdogan îşi continuă lupta cu armata, după puciul eşuat, pus în scenă de soldaţi acum două săptămâni. Preşedintele turc a anunţat schimbări majore - forţele armate vor trece sub control civil. Cu alte cuvinte, armata, marina şi aviaţia vor răspunde de acum în faţa Ministerului Apărării, adică a Guvernului. Până acum, erau în subordinea directă a Statului Major, dar această structură a fost acuzată de implicare în lovitura de stat eşuată, iar mai mulţi dintre liderii ei au fost arestaţi.
De asemenea, actualele şcoli militare vor fi închise şi înlocuite cu o Universitate Naţională de Apărare, care va include academii pentru forţele terestre, navale, aeriene, dar şi pentru jandarmerie. Nu sunt uitate nici spitalele militare, care vor trece în subordinea Ministerului Sănătăţii. Recep Erdogan a mai spus că şi-ar dori ca Statul Major şi Agenţia Naţională de Informaţii să dea socoteală direct Preşedinţiei. Dar pentru acest lucru este nevoie de schimbarea Constituţiei.
Digi 24