Poliţiştii acţionează în acest week-end, cu aparate radar mobile şi de tip pistol, traficul fiind supravegheat şi din aer, cu un elicopter al Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne.

"Au fost constatate 9.143 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 2.279.123 de lei. Pentru încălcarea normelor legale privind circulaţia pe drumurile publice, au fost aplicate 8.523 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 56 pentru consum de alcool, 3.088 pentru încălcarea regimului legal de viteză, 102 pentru efectuarea neregulamentară a depăşirii şi 73 pentru neacordarea de prioritate pietonilor. Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 448 de permise de conducere, dintre care 77 pentru consum de alcool, 153 pentru viteză şi 13 pentru nerespectarea regulilor de trecere la nivel cu calea ferată şi au retras 228 de certificate de înmatriculare", anunţă Poliţia Română într-un comunicat de presă.

De asemenea, a fost depistat un autoturism dat în urmărire după ce a fost reclamat ca fiind sustras. Totodată, poliţiştii au constatat 169 de infracţiuni, dintre care 129 la regimul siguranţei circulaţiei pe drumurile publice şi 40 de altă natură, mai anunţă poliţiştii.

Un şofer a fost prins de poliţişti sâmbătă în timp ce circula cu o viteză de 181 km/h pe Autostrada 1, tronsonul Bucureşti - Râmnicu Vâlcea, acestuia fiindu-i suspendat permisul de conducere pentru 90 de zile şi fiind amendat cu 1.125 de lei, informează Poliţia Română.

"În zona kilometrului 86 al autostrăzii A1, tronsonul Bucureşti - Râmnicu Vâlcea, un conducător auto a fost înregistrat de aparatul radar conducând cu viteza de 181 km/h. Acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă de 1.125 de lei, iar, ca măsură complementară, poliţiştii i-au reţinut permisul de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru 90 de zile", se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Române.

Mediafax