Un al patrulea ofiţer de poliţie a murit la Dallas, după ce doi lunetişti au deschis focul asupra forţelor de ordine, în timpul unui protest faţă de uciderea a doi bărbaţi de culoare de către ofiţeri din Louisiana şi Minnesota, relateaza Associated Press.
Alţi şapte ofiţeri au fost răniţi. Doi dintre ofiţerii răniţi sunt în operaţie, iar trei sunt stare critică, a declarat comandantul poliţiei din Dallas, citat de CNN.
Potrivit poliţiei, “doi lunetişti” au deschis focul asupra ofiţerilor, dintr-o “poziţie aflată la înălţime”. Niciunul nu a fost prins deocamdată. Mai mult, suspecţii au ameninţat că vor amplasa o bombă în mijlocul oraşului.
Anterior, presa a scris că unul dintre suspecţi a fost prins, ia al doilea este căutat în continuare.
Un martor a declarat pentru ziarul local Dallas Morning News că a auzit între şase şi opt focuri de armă.
Mii de oameni au protestat în mai multe oraşe din Statele Unite, după ce poliţia a împuşcat recent doi bărbaţi de culoare.
Sute de manifestanţi s-au strâns în faţa şcolii din Minnesota unde lucra una dintre victime, Philando Castile, pentru a-i aduce un omagiu.
Circa 500 de oameni au luat parte la un protest şi la o slujbă religioasă şi la Baton Rouge, Louisiana, unde a fost ucisă de poliţişti a doua victimă.
Centrul Manhattanului (New York) a fost blocat joi de manifestanţi. Ei s-au strâns în Union Square Park, unde au scandat : “Oamenii uniţi, niciodată divizaţi!” şi “Ce vrem? Dreptate. Când vrem? Acum”.
Protestatarii au plecat apoi din parc şi au defilat pe bulevardul Fifth Avenue, în timp ce poliţia s-a străduit să asigure ordinea.
Mitinguri au avut loc şi la Chicago şi Washington.