O alertă cu bombă a fost anunţată marţi la bordul unui avion de pasageri al companiei israeliene El Al în momentul în care aeronava survola Elveţia, potrivit Skyguide, compania care monitorizează spaţiul aerian elveţian, transmite DPA.
Două avioane ale Forţelor Aeriene elveţiene s-au ridicat de la sol pentru a însoţi avionul de tip Boeing 747 şi pentru a stabili contact vizual cu pilotul, a declarat pentru DPA purtătorul de cuvânt al Skyguide, Vladi Barrosa. Între timp, avionul a ieşit din spaţiul aerian elveţian şi a intrat în cel al Germaniei.
Cel mai probabil alarma a fost dată de piloţi, a spus Barrosa, care nu a oferit şi alte detalii.
Avionul efectua o cursă pe ruta New York — Tel Aviv.
Agenţia de presă DPA nu face alte precizări.
AGERPRES