Arme trimise în Iordania, pentru rebelii sirieni, de către CIA şi Arabia Saudită, au fost furate de agenţi ai serviciilor de informaţii iordanieni şi vândute pe piaţa neagră, spun oficiali americani şi iordanieni, citaţi de New York Times.

O parte dintre armele furate au fost folosite într-un atac din luna noiembrie, în care au fost ucişi doi americani şi alte trei persoane, la un centru de antrenament al poliţiei din Amman, a scos la iveală ancheta comună a New York Times şi Al Jazeera, relatează News.ro.

Atunci, un ofiţer a ucis doi contractori ai guvernului american, un antrenor sud-african şi doi iordanieni, înainte de a fi ucis într-un schimb de focuri cu forţele de ordine.

Centrul de pregătire a fost înfiinţat la periferia capitalei Amman după invazia SUA din Irak în 2003, pentru a ajuta la refacerea forţelor de securitate după război şi pentru a antrena ofiţeri de poliţiei ai Autorităţii Naţionale Palestiniene, potrivit Agerpres.

Armele folosite în atacul armat au sosit iniţial în Iordania pentru programul de pregătire al rebelilor sirieni, precizează publicaţia, citând oficiali americani şi iordanieni.

Furtul armelor, care s-a încheiat în urmă cu câteva luni, în urma plângerilor formulate de guvernele american şi saudit, a dus la un val de arme noi disponibile pe piaţa neagră, potrivit New York Times.

Ofiţerii iordanieni implicaţi în furt au încasat venituri substanţiale din vânzarea armelor. Ei au folosit banii pentru a-şi cumpăra maşini, telefoane de ultimă generaţie şi alte articole de lux, scrie cotidianul american, care citează oficiali iordanieni.

CIA nu a comentat informaţiile.