Meteorologii atenţionează că astăzi vremea se schimbă radical în vest, centru şi nord, dar şi în zonele de deal şi de munte din restul ţării. Aversele torenţiale vor fi însoţite de vijelii, descărcări electrice şi posibil grindină. Atenţionarea cod galben este valabilă până mâine la ora 10:00.

În regiunile din interiorul arcului carpatic, precum şi în toate zonele montane şi submontane, atmosfera se va răcori. În rest, vremea instabilă va apărea seara, iar până atunci, soare generos, disconfort termic accentuat şi maxime ridicate ce vor ajunge până la 35 de grade, izolat, în Muntenia, inclusiv în Bucureşti.

Ziua de astăzi se anunţă foarte caldă, dar instabilă în zonele înalte de relief. Va ploua abundent, astfel că izolat cantităţile de apă pot ajunge la 50..60 de litri pe metru pătrat şi va cădea grindină. Fenomenele vor fi mai intense la început în masivele vestice şi nordice, apoi şi în rest.

În schimb, la mare vremea continuă să fie frumoasă şi extrem de caldă. Maximele vor tinde spre 31 de grade Celsius la umbră, iar apa mării va fi caldă, motiv pentru care disconfortul termic va fi foarte accentuat. Vântul se va intensifica din când în când.

Digi 24