Unul dintre autorii atacului terorist de miercuri de la Tel Aviv a fost arestat în circumstanţe foarte speciale, chiar în locuinţa unui poliţist, relatează vineri presa israeliană, preluată de AFP şi citată de Agerpres.
Doi palestinieni au deschis miercuri focul într-o piaţă foarte frecventată provocând moartea a patru israelieni şi rănirea altor cinci.
Sute de persoane au fugit atunci în toate direcţiile, printre care se aflau şi un poliţist şi soţia sa, care mâncau o îngheţată într-o cafenea la momentul atacului armat.
Potrivit soţiei poliţistului citată în toate media, cuplul s-a grăbit spre domiciliul aflat în vecinătate, pentru ca poliţistul să-şi ia arma şi pentru ca soţia lui să se pună la adăpost.
Când au deschis uşa locuinţei, cei doi au fost ajunşi din urmă de un necunoscut`. „L-am întrebat cine era, dar nu a spus nimic, pur şi simplu a cerut: "water, water" (apă, apă! - n.r.)”, a povestit soţia poliţistului.
Văzând că individul era îmbrăcat cu costum şi cravată, cei doi soţi au crezut că era un avocat care fugea din cauza atacului ca şi ei.
După ce şi-a luat arma, poliţistul s-a grăbit spre locul atacului pentru a le da o mână de ajutor colegilor săi, lăsându-l pe atacatorul palestinian în casă împreună cu soţia sa.
Dar când l-a văzut pe cel de al doilea autor al atacului îmbrăcat tot la costum şi cravată, poliţistul şi-a înţeles greşeala şi s-a reîntors alergând la locuinţa sa.
„Soţul meu a intrat cu arma în mână, l-a imobilizat pe terorist la sol şi l-a încătuşat”, a mai povestit soţia, citată de cotidianul Yedioth Ahronoth.
Poliţia a refuzat să confirme sau să infirme această versiune a evenimentelor, invocând o interdicţie de a face publice amănunte din acest caz.