Tribunalul Bucureşti a decis miercuri arestarea preventivă pentru 30 de zile a Deliei Podea, şefa Secţiei Psihiatrie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, acuzată de luare de mită, abuz în serviciu, fals intelectual şi fals material în înscrisuri oficiale în dosarul testărilor ilegale de medicamente, transmite Agerpres.

Decizia nu este definitivă, însă este executorie, astfel încât Delia Podea va fi dusă în arestul Poliţiei Capitalei.

Potrivit Parchetului General, Delia Podea, şefa Secţiei Psihiatrie a SCJU Arad, având şi calitatea de cadru didactic la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” Arad, este acuzată că a solicitat şi a primit sume de bani de la persoane interesate să figureze cu internări în cadrul Secţiei de Psihiatrie, în vederea fundamentării şi întocmirii ulterioare a unor dosare de pensionare pe caz de boală.

În realitate, persoanele în cauză nu sufereau de afecţiuni psihice, însă în schimbul sumelor de bani oferite medicului, acesta îi înregistra în evidenţele medicale ale spitalului, figurând fictiv atât cu internare cât şi cu tratament de specialitate. Majoritatea acestor persoane nu rămâneau internate în spital şi nici nu urmau tratamentul prescris.

Pe de altă parte însă, unora dintre pacienţi le condiţiona internările fictive de participarea la studiile clinice pe care acelaşi medic le conducea, scopul acestui demers fiind obţinerea, pentru sine, de sume suplimentare de bani, întrucât pentru derularea acestor studii medicul respectiv era plătit în funcţie de numărul de pacienţi înrolaţi.

„Din probatoriul administrat până în prezent a reieşit faptul că medicul psihiatru, utilizând ascendentul moral şi profesional de care beneficiază în relaţia cu medicii rezidenţi ai Secţiei de Psihiatrie, cărora le este îndrumător de rezidenţiat, îi determina şi îi constrângea pe aceştia să săvârşească astfel de ilegalităţi. Studiile clinice erau efectuate fără consimţământul informat al subiecţilor, fiind consemnate în documentele întocmite aspecte necorespunzătoare adevărului referitoare la diagnostic, starea de sănătate a pacienţilor, tratamentul urmat şi efectele acestuia. Pentru obţinerea semnăturii pe declaraţia privind consimţământul participării la studiu, medicul psihiatru fie prezenta documentul pacienţilor sau aparţinătorilor acestuia (în situaţia pacienţilor fără discernământ) drept acord pentru prelevarea unor probe biologice ori pentru efectuarea unor analize (ex: EKG), fie contrafăcea sau dispunea unor medici rezidenţi să contrafacă semnătura", susţin procurorii.

Anchetatorii mai susţin că, pentru a asigura numărul de pacienţi prevăzut în protocoale, medicul psihiatru includea în studii şi persoane care nu suferă de afecţiunea pentru care era testat medicamentul experimental. La indicaţiile acestuia, medicii rezidenţi şi asistentele medicale consemnau în foile de observaţie simptomele necesare includerii în studiu, omiţând total sau parţial consemnarea simptomelor reale.

Pe parcursul derulării studiilor, medicul psihiatru consemna în foile de observaţii şi în celelalte documente aferente aspecte neconforme cu realitatea. Totodată, nu consemna în foile de observaţii administrarea unei medicamentaţii suplimentare neadmise de protocol, dar care producea efectele pozitive vizate de studiu, mai menţionează sursa citată.

În situaţia în care pacienţii nu răspundeau la medicamentul testat pentru a fi menţinuţi în studiu, li se administrau medicamente conţinând substanţe neadmise în protocolul de studiu, iar pentru a ascunde acest fapt, probele biologice atribuite pacienţilor nu erau recoltate de la aceştia, ci de la cadrele medicale ale secţiei.

Potrivit dispoziţiilor medicului psihiatru, la externare, pacienţilor înrolaţi în studiu li se întocmeau două seturi de documente: unele reale, care consemnau includerea în studiu, diagnosticul şi tratamentul experimental administrat şi altele contrafăcute care se înmânau pacientului şi care prevedeau administrarea unui tratament clasic, fără a se menţiona includerea pacientului în studiu.

Prin modalităţile descrise se urmărea includerea în studii a unui număr cât mai mare de pacienţi şi efectuarea chiar fictivă a cât mai multor vizite, scopul final fiind acela de a încasa sume mai mari din partea sponsorilor.

Digi 24