Preşedintele SUA, Barack Obama vizitează, astăzi, memorialul de la Hiroshima şi devine astfel primul lider de la Casa Albă care merge la locul primului atac cu bombă atomică, soldat cu peste 140 de mii de morţi. Barack Obama aduce un omagiu victimelor, dar şi tuturor celor care au murit în timpul celui de-al doilea război mondial. Nu îşi va cere însă iertare pentru atacurile de la Hiroshima şi Nagasaki, iar acest lucru i-a adus numeroase critici.

Au fost numeroase proteste la Hiroshima. Zeci de tineri i-au cerut să nu vină şi i-au reproşat că nu a făcut mai mult împotriva armelor nucleare. Anul acesta se împlinesc 71 de ani de la atacul de la Hiroshima.

Pe 6 august 1945, bombardierul denumit Enola Gay a lansat bomba atomică asupra oraşului. 60 de kilograme de uraniu au şters Hiroshima de pe faţa pământului. Peste jumătate din populaţia pe care o avea Hiroshima în 1945, de 285.000 de locuitori, a pierit atunci. Pe 9 august 1945, armata americană a lansat un al doilea atac nuclear asupra oraşului Nagasaki.

70.000 de oameni au murit atunci, iar cele două atacuri au grăbit capitularea Japoniei şi încheierea celui de-al Doilea Război Mondial.

Digi 24