Gruparea Statul Islamic (SI) a pierdut aproape jumătate din teritoriul pe care a reuşit să-l cucerească în Irak, dar pierderile sunt mai puţin importante în Siria, potrivit ultimelor estimări făcute publice de Pentagon, informează AFP.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Pentagonului Peter Cook, gruparea Statul Islamic a pierdut "aproximativ 45%" din teritoriul cucerit în Irak.
"Cifra pentru Siria se află undeva între 16 şi 20%", a adăugat el într-o conferinţă de presă la Pentagon.
În iunie 2014, gruparea ultraradicală sunită a lansat o ofensivă în Irak, cucerind teritorii întinse la vest şi nord de Bagdad, apoi capitala provinciei Al Anbar, Ramadi, în 2015.
De atunci, armata irakiană, miliţiile şi forţele kurde au recâştigat terenul pierdut în nordul Irakului şi în provincia Al-Anbar, recucerind mai ales Ramadi şi oraşul Hit.
O mare parte din Al-Anbar a rămas cu toate acestea în mâinile jihadiştilor, mai ales Fallujah, precum şi cea mai mare parte a provinciei Ninive (nord), inclusiv capitala şi al doilea oraş din Irak, Mosul, aminteşte France Presse.
SI rămâne capabil să comită atentate mortale în teritoriile controlate de guvernul federal. Săptămâna trecută la Bagdad, trei atentate revendicate de gruparea jihadistă au făcut aproape 100 de morţi într-o singură zi.
În Siria, gruparea SI a pierdut teren în special în nord-estul ţării, sub presiunea kurzilor sirieni şi grupurilor locale aliate susţinute de coaliţia internaţională.
SI a pierdut de asemenea Palmira (centru) în martie în faţa forţelor guvernamentale susţinute de Rusia, dar a reuşit săptămâna trecută să izoleze oraşul prin tăierea accesului spre exterior.
AGERPRES