Insurgenţii talibani afgani au revendicat, luni, atacul armat comis într-o bază din provincia afgană Kandahar, soldat cu moartea a doi militari români şi rănirea altuia.
"Un poliţist infiltrat a omorât patru invadatori NATO într-o bază aeriană din provincia Kandahar", a transmis, prin Twitter, Zabiullah Mujahid, purtătorul de cuvânt al Mişcării talibane afgane, conform agenţiilor de ştiri APA şi DPA.
Organizaţia insurgentă exagerează, de obicei, amploarea şi bilanţul victimelor atacurilor.
Doi militari români şi-au pierdut viaţa, iar un al treilea a fost rănit în urma unui incident care a avut loc sâmbătă, 7 mai, în apropiere de localitatea Kandahar, pe timpul executării unei misiuni de instruire a poliţiştilor afgani, a transmis Ministerul Apărării Naţionale.
Cei doi militari români au fost împuşcaţi de indivizi îmbrăcaţi în uniforme ale serviciilor de securitate afgane, a anunţat Misiunea NATO din Afganistan. "Doi membri ai Misiunii NATO «Susţinere determinată» («Resolute Support») au murit sâmbătă dimineaţă după ce doi indivizi care purtau uniforme ale serviciilor de securitate afgane au deschis focul" în cursul unei sesiuni de instruire, a comunicat Alianţa Nord-Atlantică. "Militari NATO au ripostat atacului, împuşcându-i mortal pe cei doi atacatori", precizează NATO.
În Afganistan se înregistrează frecvent incidente în care simpatizanţi ai talibanilor s-au infiltrat în serviciile de securitate afgane pentru a ataca membri ai coaliţiei internaţionale. Zeci de militari străini, majoritatea americani, au fost ucişi în ultimii ani în atacuri similare.