Valorile termice se vor situa în jurul medilor climatologice specifice perioadei, cu maxime cuprinse între 15 şi 22 de grade şi minime între 2 şi 11 grade.
Cerul va avea înnorări, temporar accentuate ziua, îndeosebi în sud-vestul ţării şi la munte, iar noaptea în regiunile sudice, unde local vor fi averse şi descărcări electrice. La munte, la peste 2000 m altitudine, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă. Izolat vor fi condiţii de grindină. Vântul va sufla moderat, cu intensificări mai ales în sud şi la munte
BUCUREŞTI
Valorile termice vor fi apropiate de cele specifice pentru începutul lunii mai. Temperatura maximă va fi de 19...20 de grade, iar cea minimă de 9...10 grade. Cerul va avea înnorări, mai accentuate în cursul nopţii, când vor fi averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla moderat, cu unele intensificări.
MARŢI
Vremea va fi în general instabilă. Cerul va avea înnorări temporar accentuate şi îndeosebi în regiunile din jumătatea sudică a ţării vor fi averse şi descărcări electrice. Izolat cantităţile de apă vor depăşi 20...25 l/mp şi vor fi căderi de grindină. În zona montană înaltă, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi trecător, ninsoare. Vântul va sufla moderat, cu intensificări îndeosebi în sud-est şi pe crestele montane. Temperaturile maxime, în scădere în majoritatea zonelor, se vor încadra între 10 şi 20 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 4 şi 11 grade.
Mediafax