Un avion rus MiG-31 a zburat săptămâna trecută la numai 20 de metri de un avion de supraveghere american în Asia de Nord-Est, acesta fiind cel mai recent caz de interceptare în care sunt implicate avioane ruse, potrivit unor oficiali americani, citaţi joi de freebeacon.com, transmite AGERPRES.

''Pe 21 aprilie, un avion P-8 din patrula de recunoaştere maritimă a Forţelor Navale ale SUA ce efectua un zbor de rutină în spaţiul aerian internaţional a fost interceptat de un avion rus MiG-31 în apropierea Peninsulei Kamceatka'', a declarat comandorul Dave Benham, purtător de cuvânt al Comandamentului Forţelor Navale americane din Pacific.

El a caracterizat operaţiunea de interceptare drept ''sigură şi profesionistă''.

'Interceptările dintre SUA şi alte armate au loc frecvent şi marea majoritate sunt realizate profesionist. Pentru interceptările care sunt neprofesioniste, Statele Unite adoptă măsuri adecvate, pe canale diplomatice şi militare'', a explicat Dave Benham.

În urmă cu două săptămâni, avioane de vânătoare ruseşti neînarmate au efectuat în această săptămână două zboruri extrem de aproape de distrugătorul militar american USS Donald Cook în apele internaţionale din Marea Baltică.

Evocând mai multe incidente, un reprezentant al Pentagonului a descris survolarea de către avioane Su-24 la mai puţin de 900 de metri distanţă de nava americană. ''Este mai agresiv decât tot ceea ce am văzut de ceva timp'', a afirmat responsabilul american.

Două avioane ruseşti Su-24 au survolat de 20 de ori nava USS Donald Cook la mai puţin de 900 de metri distanţă şi la o altitudine de circa 30 de metri, conform oficialului american citat. Ulterior, un elicopter rusesc de luptă antisubmarin Ka-27 a zburat de şapte ori în apropierea navei americane, făcând fotografii. La scurt timp, un avion Su-24 a sosit şi a survolat nava ''atât de aproape încât a provocat un vârtej în apă''. Avionul nu era înarmat.