Cel puţin şase persoane au murit, zeci au fost rănite sau sunt prinse sub dărâmături, iar numeroase clădiri s-au prăbuşit în urma unui cutremur cu magnitudinea de 7,3 grade produs în noaptea de vineri spre sâmbătă în Japonia, relatează media, la doar o zi după ce un seism a cauzat moartea a nouă persoane în aceeaşi regiune, potrivit Reuters.
Autorităţile au atras atenţia că există pagube însemnate pe o zonă extinsă, în timp ce apar informaţii privind zeci de persoane prinse sub dărâmături, dar şi despre incendii şi întreruperi de curent.
Locuitorii din apropierea unui baraj au fost sfătuiţi să părăsească zona din cauză că acesta s-ar putea prăbuşi, a relatat postul de televiziune NHK.
Seismul din noaptea de vineri spre sâmbătă a atras o alertă de tsunami, care a fost însă ulterior anulată. Nu au fost înregistrare nereguli la cele trei centrale nucleare din zonă, a spus un oficial guvernamental.
Persoanele încă speriate după şocul de cu o zi în urmă au ieşit pe străzi după noul cutremur din cursul nopţii.
Un incendiu a izbucnit în ceea ce pare a fi o clădire de apartamente în oraşul Yatsushiro, în timp ce unele persoane au rămas prinse într-un sanatoriu în oraşul Mashiki, potrivit NHK.
Postul de televiziune citat a relatat că ar exista şase morţi şi că 760 de persoane ar primi îngrijiri medicale în spitale, însă această cifră include şi "persoanele care nu se simt bine", aşa că este dificil de ştiut câţi sunt răniţi grav.
Un oficial guvernamental de rang înalt a spus că aproape 80 de persoane ar fi prinse sau îngropate sub dărâmături. El a mai afirmat că vor fi trimişi trupe suplimentare, dar şi poliţişti, pompieri şi medici pentru a ajuta la operaţiunile de salvare
Epicentrul cutremurului a fost în apropiere de oraşul Kumamoto, iar adâncimea a fost de 10 km, potrivit Institutului Geologic american. Aproape 200.000 de locuinţe au rămas fără curent electric.
Agenţia Japoneză de Meteorologie a spus iniţial că magnitudinea cutremurului a fost de 7,1 grade, însă a revizuit-o în creştere, la 7,3 grade.
Reţeaua de transport din regiune a fost de asemenea avariată considerabil: un tunel s-a surpat, un pod peste autostradă s-a prăbuşit, mai mult drumuri a fost blocate din cauza alunecărilor de teren, iar serviciile de tren au fost oprite, a relatat presa. Aeroportul Kumamoto a fost de asemenea închis.
AGERPRES