Un avion cu 116 oameni la bord a ajuns la sol fără trenul de aterizare din faţă. Piloţii au semnalat, cu puţin timp înainte să ajungă la destinaţie, că au o problemă tehnică şi nu pot coborî roţile principale. Au fost instruiţi să rămână în aer până la consumarea combustibilului şi apoi să aterizeze forţat.
Pentru a preveni izbucnirea unui incendiu, pista a fost acoperită cu spumă antiincendiu. După 45 de minute de tensiune, aparatul de zbor a ajuns la sol. Pasagerii nu au fost răniţi.
Avionul aparţine unei companii din Kazahstan şi asigura o cursă locală.
Digi 24