Secretarul american al Apărării, Ashton Carter, a declarat vineri că forţele SUA l-au ucis pe Abdul al-Rahman Mustafa al-Qaduli, considerat numărul doi al Statului Islamic (SI), ceea ce va da o lovitură grupării jihadiste, relatează AFP şi DPA.
Abdul al-Rahman Mustafa al-Qaduli, cunoscut şi ca Haji Iman, a fost ucis într-un raid aerian în cadrul eforturilor SUA de 'a elimina sistematic cercul de lideri ai Statului Islamic', a spus Carter.
"Eliminăm sistematic cercul de lideri ai SI, iar armata americană a ucis mai mulţi terorişti cheie ai SI în această săptămână, printre care, credem, şi Haji Iman, care era unul dintre principalii responsabili ai SI, acţionând ca ministru de finanţe şi organizator al mai multor comploturi în străinătate", a spus şeful Pentagonului, într-o conferinţă de presă.
Carter a adăugat că eliminarea lui al-Qaduli va da o lovitură capacităţilor Statului Islamic de a desfăşura operaţiuni în Irak şi în Siria, dar şi în străinătate. Secretarul Apărării nu a oferit detalii despre operaţiune.
Departamentul american de Justiţie oferea până la 7 milioane de dolari pentru informaţii care ar fi condus la găsirea lui Abdul al-Rahman Mustafa al-Qaduli.
AGERPRES